Satanismul este o miscare spirituala, care te elibereaza, te face sa gandesti, te inalta, nu bolboroseli si ritualuri absurde care nu se deosebesc ca intentionalitate de cele a crestinilor.

Zeii au nevoie de om si nu omul de zei. Toate religiile care dainuie sunt legate – intr-un fel sau altul – de o carte. A avut o incercare si Anton LaVey, insa pe el il putem acuza de paranoia, nu de prostie.
Satanismul nu a fost, nu este si nu va fi o idee de sine statatoare, ci un “adjuvant”.

Satanism, ateism sau umanism? S-ar zice ca toate sunt unul si acelasi lucru la prima vedere. Ajung la acelasi adevar, dar alegand cai diferite. Toate trei, dealtfel, lasa libertate de gandire si alegere omului. Toate trei glorifica elementul uman in toate ipostazele sale. De asemenea, reneaga orice zeitate atotputernica ridicand la rang suprem primatul evolutiei.

E grav daca cineva crede ca “nevoia de cunoastere” isi are izvorul in “razvratire” dar nu contest ca se poate spune si asa. Cel mai rau lucru pe care il poti face cuiva este facerea de bine cu forta! De ce satanismul ar fi razvratire? Va readucem aminte, ca la inceput, crestinismul a fost o razvratire.

Satanismul este o filozofie pe cale de a fi creata, dar ea este mai intai traita, experimentata! Altfel nu ar putea rezista. Este filozofia celor care neaga construind!

V-ati gandit vreodata ca “satanismul” (a se citi Iluminismul) inceputului de secol XXI ar putea revolutiona gandirea, filozofia, locul omului in univers?
V-ati gandit la repercursiunile materialismului, ale pozitivismului si ale tuturor curentelor si “ereziilor” pe care le marcheaza?
V-ati gandit ce inseamna a gandi liber, fara granite, fara zei, concepte sau miscari populiste! Ce inseamna sa reinvii tu insuti Om?

Umanismul si Iluminismul vor fi baza fiecarei religii. Nu ne putem dezice originile. Insa acesti termeni, desi au existat ca aplicabilitate cu mult inaintea crestinismului, nu inseamna ca au fost precursorii lui. Ca atare, de aici isi trage seva acest satanism – din vechime, din vechile legi.
Fiecare asa-zis sistem are nevoie de un simbol. Noi l-am ales pe cel mai greu de stapanit, pe cel mai greu de inteles, pe acel Simbol total.

Insa acest nou tip de Satanism despre care vorbim nu este o religie si nici un sistem inchistat. El este filozofia avangardei. Asa va deveni “religia secolului XXI”. Uitandu-ne in jur, materiamlismul a ocupat deja acest loc. Termenul “religie” devine perisabil.

Acest Satanism va fi cunoscut de cei putini. Este practic imposibil ca el sa fie o religie a maselor. O religie a maselor este o religie simpla, pentru cei multi si umili, ceea ce satanismul nu va fi niciodata.

Fiecare ar trebui sa isi inceapa propria revolutie spirituala, prin excelenta morala si nu prin reforme religioase. Fiecare ar trebui sa isi inceapa propriul drum, nealterat de prejudecati (crestine sau nu), inhibitii sau alte norme decadente.
Filozofia pe care noi o vrem satanista prin esenta trebuie doar sa ghideze spre acest drum, sa-l faca vizibil, sa indrume, nu sa suprime libertatea individului. Cuvantul de baza al satanismului este “alegerea”!

Unii se vor intreba de ce Satan? De ce nu Dumnezeu? Daca am inlocui doar un zeu cu altul nu am rezolva nimic. Am crea doar un alt sistem inchistat, un alt motiv de claustrare sociala. Tocmai satanismul trebuie sa se dezica de aceste dependente teistice.

Satanismul este o noua ideologie insa radacinile sale sunt mult mai vechi decat ne putem imagina. Doar ca a asteptat momentul potrivit, a asteptat sa fim pregatiti, sa fim liberi cu adevarat. Ignorantii cred si acum in superstitii si vor continua. Constiinta omului va fi intr-adevar propriul judecator. De ce ne-am folosi de carje cand putem sa mergem? De ce ne-am limita vederea cu jumatati de adevaruri?

Omul este indispensabil religiei. Ea este doar un factor social, un cumul mitologic explicativ al fenomenelor care ne inconjoara si care nu puteau fi explicate rational pana acum. Nu renegam o divinitate, ci incercam sa o accentuam acolo unde este necesar. Acolo unde nu exista decat un vid care trebuie umplut.
Omul este mai aproape de oameni, iar divinitatea il insingureaza. Religia il face sa nu se simta solitar in univers, Dumnezeu ii da impresia de “mai departe”. Dar ce face El (omul) pentru sine insusi?

Adevaratul drum nu va merge niciodata in cerc. Nun e putem intoarce in acelasi punct. Ar fi inutil! Trebuie sa mergem mereu inainte.

Libertatea si cunoasterea sunt lacunare intr-un sistem inchis fara posibilitati evolutive sau de metamorfozare spirituala! Cine aspira la a deveni satanist trebuie sa inceapa prin a-si face ordine in intelect.
Satanismul va domina gandirea umana careia ii va reda adevarata dimensiune. Problema este cand.

Autor: Eudemonistul si Dell , Editori www.adeptiisatanei.com

Ma aflu deasupra omenirii si privesc in jos, vad multe popoare cenusii, oameni care zbiara impunandu-si punctul de vedere, unii care lupta doar pentru a supravietui altii care vor sa fie deasupra celorlalti, se imping, se cearta, se bat… Deodata se ridica inspre mine o intrebare de la un anonim: “CE ESTE DIVINITATEA?” Liniste deplina…se uita unul la altul…”Eu stiu ce este divinitatea” se aude…o gramada de oameni se intoarce spre cel care a afirmat asta, se apropie de el si incepe sa susoteasca, il lauda, il preaslavesc.”Si eu stiu ce este divinitatea” spune altul. Imediat se face un alt grup care se duce la el si incep si ei sa susoteasca! In scurt timp mai sar vreo doi care stiu ce e divinitatea si astfel incepe iar harababura…incep contraziceri, tipete, injuraturi, preoti care se ridica deasupra altora amenintatori, oameni care devin din ce in ce mai confuzi…se organizeaza razboaie pentru acela care are dreptate… sacrificii umane, incep sa ma ingrozesc, oameni care dau din gura intr-un stil haotic facand plecaciuni catre cineva care inca nu mi-am dat seama cine este…
Vad si oameni blanzi, iubitori, oameni care au o aura de intelepciune in ei…o lume pestrita! Astfel trec secole de-a randul de cand ii tot privesc, lumea se dezvolta dar intrebarea ramane aceeasi! Acum stau si ma gandesc si eu la intrebarea asta si privesc catre ei poate realizez si eu ce este divinitatea. Ei nu ma pot vedea pe mine, as fi vrut sa ma implic si eu in conversatiile lor dar vorbesc toti deodata , conceptii diferite, care mai de care spunand ca ei detin adevarul suprem strangandu-si in felul acesta gramezi de discipoli care par si ei confuzi dar care aleg sa ramana cu el in virtutea unui lucru inteles numai de ei!

Din toata opulenta aceasta de idei, curente, religii, amestec de stiinte si misticism tot nu reusesc sa gasesc raspunsul la intrebare, devin din ce in ce mai intrebator, mai dezorientat! Ma apuca o tristete mare…atata amar de vreme, generatii peste generatii, atatea minti luminate, atatea secole in care omenirea nu a ajuns la un acord in privinta divinitati, stiinta mult mai dezvoltata acum, religii care s-au nascut si au murit dand nastere altor religii, martor a toate astea si totusi neafland raspunsul la intrebarea care ma macina…sunt dezamagit si aproape ca imi vine sa plang! Acum stiu ca nu voi gasi raspunsul privind spre pamant dar atunci unde?…deasupra mea nu e nimic, doar un cer inert care, ca si mine, a fost martor de la inceputurile omenirii pana in prezent…unde sa caut raspunsul? Imi intorc fata de la pamant si umblu abatut in nestire.

Deodata vad in fata mea un copil dulce, ca un ingeras, cu niste ochi frumosi, mari si limpezi, privind cerul cu o inocenta care ma cutremura! Este atat de linistit si impacat cu sine de parca nu are nici o problema. L-as intreba pe el despre divinitate dar de unde sa stie saracul copil de acele secole de religii politeiste, monoteiste, idei religioase, secte…oare el isi pune astfel de intrebari? Se uita la cer absorbit cu totul de imensitatea si maretia albastrului care in mintea lui reprezinta un mare mister, nu ma vede, este doar el si cerul! La un moment dat dandu-mi silinta sa ma remarce dar fara a parea ca vreau sa intru in vorba cu el, ma intreaba fara a-si dezlipi privirea de pe cer: “Ce este cerul?” Nu ma asteptam la asta, iar eu care vroiam sa-l intreb de divinitate… rad in sinea mea si ma gandesc daca sa-i raspund la intrebare. Imi este teama ca explicandu-i ca cerul nu este altceva decat o aglomeratie de vapori de apa, oxigen, carbon, azot si alte nemetale care impreuna cu lumina solara formeaza acest albastru care i se pare lui atat de extraordinar, brusc nu l-ar mai interesa cerul si as rupe misterul descriindu-l atat de profan.

Ma hotarasc sa-i spun totusi, pentru ca pana la urma adevarul trebuie spus, nu-i asa? Astfel cu o mimica de profesor, bucuros ca imi pot etala cunostintele capatate observand omenirea atat timp, ma pregatesc sa-l “luminez”. Nu apuc sa spun nici macar un cuvant pentru ca el deja nu mai este atent la mine. E cuprins de admiratie si se desfata cu frumusetea cerului…pentru el am disparut…e doar el si cerul…! Acum am inteles…am inceput sa rad…nu avea nevoie de raspuns la intrebare, stia ma bine decat mine ce este cerul…el “simtea” cerul! Radeam cum nu mai rasesem niciodata, din toata inima, cu toata fiinta, o caldura placuta ma invaluise si imi venea sa-l strang in brate dar imi era teama sa deranjez acea stare sacra, meditativa si plina de adoratie care pusese stapanire pe el.

M-am intors triumfator, plutind parca, spre pamant si vad un alt “observator” care privea foarte dezorientat la “teatrul” care se desfasura in fata sa murmurand ca pentru el: “Ce este divinitatea”? Zambind ma duc la el si ii spun: “Intoarce-te pentru o clipa cu spatele la omenire si priveste adanc in interiorul tau…priveste cu ochii candizi, minunati si plini de inocenta ai unui copil…nu incerca sa explici pentru ca mai mult ai sa te incurci…doar “simte” divinitatea…

Autor: Rhastel, membru AdeptiiSatanei.