DUALISMUL

Prin esenta, dualismul inseamna a recunoaste si a intelege opusul. A vedea dincolo de conceptiile relativiste de bine sau rau, antitetic cosmogonice. Dualismul inseamna restabilirea echilibrului, cautarea normalitatii intr-o lume profund anormala.
Bine-Rau, Viata-Moarte, Lumina-Intuneric pana la Crestinism-Satanism, perechi profound ambivalente, interdependente.
Dualismul este prin excelenta inerent sufletului uman. El este relatia cauzala care ii ofera posibilitatea determinarii adevaratului sine. El reprezinta legatura pierduta cu ceea ce a fost si ceea ce va deveni. Omul se afla in acest Univers legat de aceasta axa primordiala. Daca omul reprezinta acel microcosmos si daca am incerca pozitionarea lui in macrocosmos atunci globul de cristal care il protejeaza ar fi tesut din firele invizibile ale dualismului.

Greu de reperat si mult mai greu de combatut, dualismul nu a facut niciodata parte dintr-un sistem filozofic inchistat, nu a facut parte dintr-o gandire partinitoare sau injositoare la adresa moralitatii umane.
El a reprezentat podul peste acea prapastie de netrecut intre vechi si nou, intre traditie si modernitate. Ma insel oare cand afirm tendentios autencititatea cat si longevitatea deplina a acestui fenomen? Prin prisma lui au fost judecate civilizatiile, credintele religioase, arta si oraganizarea sociala. Tot gandirea lui a contribuit la alcauirea grilelor de studiu si clasificare prin care astazi definim lumea.
Dualismul a pornit de la lupta primordiala a elementelor aducand intr-un final apoteotic impreunarea lor. Sciziunea a devenit in cele din urma uniune.

Unirea contrariilor devine pentru mine scopul declarat al acestui dualism perpetuu.
Spatiu-timp, spirit-materie devin relatii, perechi dual-mecanice ale lumii in care traim.
Declaratia sa de credinta devine schimbarea, transformarea si evolutia.
Se vorbeste adesea despre desvrajirea acestei lumi, despre faptul ca lumea pierde pe zi ce trece contactul cu sacrul. Oamenii se afunda in profan. Viata lor isi pierde semnificatia, iar ei pierd Legatura.
Dualismul reda oamenilor umanismul caracteristic si restabileste conexiunea la niveluri inimaginabile.
Simbolistica lui este identica mintii umane. Dualismul este uman. Am putea insira pagini intregi si randuri de cerneala ar curge pentru a exemplifica istoric existenta,dar mai ales necesitatea dualismului in societatea contemporana.

Psihologic, creierul nostru functioneaza si se hraneste cu imagini. Studii analitice arata implicarea emotionala profunda a oamenilor in fata imaginilor-simboluri. Ele raman in subconstientul colectiv. Freud si Jung ne demonstreaza claritatea arhetipurilor la indivizi diferiti ca si comportament, educatie sau distributie geografica.
Omul imparte inca de la nastere lumea in doua: cald-rece, umed-uscat. Sunt notiuni formatoare care exista deja ascunse in el. Programate la fel ca atacul unui ghepard in stepele africane. Ele redevin, sunt reamintite, dar exista mereu acolo in stare latenta.
Dualismul este insasi aceasta structura de notiuni ireversibile, de tangente critice, de intelegere nelimitata spatio-temporal.
Dual este intelesul universului in care traim. Omul este dual, natura la fel, categoric si zeii au fost zamisliti de mintea umana asemenea.
Viata (a se citi Natura) nu se dezice de formele ei, nici noi n-ar trebui sa ne dezicem de propriile creatii.

Creuzetul dualismului a dat nastere in istorie primului curent viabil care a revolutionat gandirea anticilor.

DUALISM IRANIAN

In Iran s-a nascut mazdeismul (Mithraism in esenta,zoroastrismul de mai tarziu,parsismul de azi).
Cosmogonia dualista genereaza o mitologie dualista. „Fata de monoteismul constringator, afirma Oisteanu, dualismul este un principiu mai lax si mai popular, fiind mai usor de perceput“.Savanti precum Candrea si Cartojan au sustinut ca originea cosmogoniei dualiste este combinata, indo-iranica. Din Iran ar veni motivul eternei rivalitati bine-rau,iar din India motivul plonjonului cosmogonic,in apele abisului.

Desi nu ii impartasesc intru totul opiniile, Culianu credea ca dualismul religios a fost mereu „reinventat“ in diverse locuri si in diferite forme.Si aici ii pot da dreptate.Pana si in arealul carpato-danubiano-pontic putem vorbi despre un substrat dualist traco-scitic.Peste acesta s-au suprapus (posibil si probabil) influente de alta natura (bogumiliste).

Pe la sfarsitul celui de-al doilea mileniu i.Hr., in partea rasariteana a Iranului a aparut profetul Zarathustra. In conceptia sa, intreaga existenta se caracterizeaza printr-o opozitie ireconciliabila de natura morala, dar fundamentala si ancorata in metafizic. Exista, practic, doua Spirite superioare contrapuse: Spenta Mainyu (”Spiritul binefacator”) si Angra Mainyu (”Spiritul rau”), Spiritul distrugator, principiul suprem al raului. In fapt cei doi se constituie in cel mai evident dualism pe care l-a cunoscut vreodata istoria religiilor lumii. Astfel, dualismul iranian se contureaza abia in momentul in care cele doua Spirite, prin optiune proprie si neconditionata, o pornesc fiecare pe drumul sau. O alta cosmogonie foarte raspandita arata ca universul a fost creat in urma conflictului dintre bine si rau.

DUALISM GNOSTIC

Intelegem prin Gnosticism si gnoze toate miscarile sec al II-lea d.Hr precum le catalogheaza Culianu. Altfel spus, mantuirea cautata de crestini prin Iisus se obtine la gnostici printr-o cunoastere intuitiva a divinitatii Eu-lui fiecarui om.

Principalii exponenti ai gnosticismului au fost: Menandru, samaritean de origine, Din Siria provine Vasilide – el sustine dualismul persian .Un gnostic renumit este si egipteanul Valentin, care începe sa predice la Alexandria spre anul 135 d.C., propagându-si apoi ideile, pentru doua decenii, la Roma. Valentin se serveste de Platon si Pitagora, ca si de gândirea paulina si de cuvintele lui Isus, pentru a avea un plus de acceptare din partea crestinilor. Exponentul principal al gnosticismului crestin a fost Marcion, nascut la începutul secolului II.
Simon Magicianul, Nicolae, Cerint, Satornil din Antiohia, Carpocrate, Cerdon. Pont, Bardessan din Edessa si altii mai mult sau mai putin cunoscuti de mase au contribuit la renasterea dualismului din cenusa.
Aici avem maniheism, mandeism, cathari, bogumili, Nag-Hammadi.

Gnosticismul este incununarea dualismului in formele sale cele mai pure.Raspandit din Iudeea prin influentele orientale (India, Babilon, Persia) si grecesti el devine un mod de viata, o filozofie universala.

Gnosticii au dus si mai departe dualismul pe taramul inca nesigur al filozofiei. In conceptia lor, existenta era perceputa ca o combinatie a doua principii diametral opuse: pe de o parte, lumea spirituala superioara, iar pe de alta parte, lumea materiala inferioara.
Omul, provenind din lumea superioara va deveni in aceasta singur,motiv al claustrarii sale.El va deveni acel personaj lacunar descris de mistici si poeti in secolul romantismului.Lipsit de scara care il unea cu divinitatea si care ii asigura comunicare cu lumea de origine, Omul devine un ratacitor, un chinuit al fortelor tumultoase, o simpla panza aruncata de vant dintr-o parte in alta.
Devenind captiv al propriului trup,el realizeaza ca nu-si mai poate parasi la fel de usor invelisul terestru. Natura lui, suflarea sa divina, scanteia este prizoniera lumii materiale in care traieste.

MANIHEISM

Dualismul radical ontologic intre cele doua principii eterne,care se opun intr-o lupta fara sfarsit.
In conceptia maniheista,lumea luminii si cea a intunericului erau dominate si conduse de doua puteri primordiale – Binele sau Lumina si Raul sau intunericul, ambele la fel de puternice, desi nu aveau nimic in comun. Eul poate sa se elibereze de aceasta lume prin cunoastere.
Dualismul este preponderent la orice nivel metafizic. Acest fel de dualism ne invata sa depasim lumea,sa ne eliberam, sa fim cu adevarat liberi. Sa intelegem si sa cunoastem. Anterior crestinismului, gnosticismul ofera o noua cale de intelegere. Desi s-au inspirit si si-au tras seva din acest curent,din micarile si filozofii sai, crestinii au inceput apoi sa-l vaneze, sa-l distruga sistematic pana nu a mai ramas nici ideea.
Din punct de vedere istoric, maniheismul a aparut in secolul al III-lea d. Hr. Fericitul Augustin a fost maniheist. Maniheismul a supravietuit in paulicianism in Asia Mica (secolul al VII-lea) si in bogomilism in Balcani (secolul al X-lea).
Izvoarele maniheismului sunt cele sapte tratate care alcatuiesc Canonul maniheist. Ele au fost redactate de Mani.
Doctrina religioasa cea mai pregnanta este dualismul. Acesta trece de pe teren moral pe teren fizic. Binele si Raul sunt lumina si intunericul, spiritul si materia. Din buddhism maniheismul a preluat teoria reincarnarilor, iar dogma trinitatii – din crestinism.
Mani vroia sa uneasca buddhismul,zoroastrismul si crestinismul.

MANDEISM

Cunoscut prin cartea Ginzah,informatiile despre acest curent sunt foarte putine si destul de recente (secolele VII-VIII). Caracterizat indeosebi prin liturghia sufletelor, reprezinta ceremonia principala in mandeism; ea constituie masiqta, inaltarea sufletului catre Lumea Luminilor. Adjuvantul principal constituindu-l botezul,se crede ca acest curent a influentat pe Ioan Botezatorul sau ca acesta facea parte din el. Cosmogonia in mandeism se caracteriza prin conceptia ca lumea a fost creata din fiinte ceresti ce au iesit din Marele Mana. Lumea nu este buna, pentru ca e plina de suferinta.
Doctrina religioasa de baza era dualismul, completat cu un politeism discret. Dualismul domina conceptia religioasa in mandeism.
Departe de a fi distrus,gnosticismul s-a ascuns in sine (a se citi “ocultat”) si a rasarit in timpuri si perioade diferite pentru a revitaliza elanul creator.
Istoria dualismului se impleteste la un moment dat cu cea a gnosticismului devenind dupa foarte putin timp foarte greu de separat.O apropiere pana la identificare.Nu vom face aici (spatiul nu ne-o permite) o apologetica a curentelor gnostice,a raspandirii lor sau a urmasilor de azi.
Scurta incursiune va pomeni doar reprezentatii marcabili ai acestor milenii si semnificatia dualista a filozofiei adoptate.

BOGOMILISM

Bogomilismul contine credinta in caderea lui Satan din
pricina orgoliului sau, pentru ca a vrut sa imite puterea lui Dumnezeu creatorul
si sa domneasca peste univers.
In primele doua decenii al sec. al XII-lea, prezenta misionarilor bogomili este semnalata in Italia , Franta si Vestul Germaniei. Gruparea bogomila, incetul cu incetul se ramifica si capata diverse nuante, impanzindu-se in Apus sub numele de Patarini (Italia), Cathari(Germania), Albigenzi (Franta) etc.
In Rasarit, bogomilii se raspandesc in Bizant, Serbia, Tarile Romane si Rusia.
Bogomilismul se dezvolta si in Bosnia, unde, in secolul al XIV-lea, in vremea banului Kulin, devine religie de stat.
Secta va reinvia in secolul al XIX-lea in Ucraina.
Doctrina continea ca puncte : Dumnezeu era conceput antropomorfic, Sustineau subordinationismul.O alta idee era ca Dumnezeu a emanat doi fii: pe Satanael si pe Mihail, care mai tarziu este numit Hristos. Satanael se revolta impotriva lui Dumnezeu si este alungat din cer. Apare dualismul maniheo-persan.Omul este creat de Satan din lut, dar insufletit de Dumnezeu.

CATHARI

Catharismul a fost o miscare religioasa dualista, cu elemente crestine si gnostice, care a aparut in Languedoc in secolul al XI-lea si a inflorit in secolul al XII-lea.
Catharii sustineau ca in oameni exista o scanteie de lumina divina. Aceasta lumina, sau spirit, s-a trezit captiva intr-un plan corupt – identificat cu lumea materiala. Conform credintei catharilor, lumea a fost creata de o divinitate mai marunta, asemanatoare figurii Demiurgului din miturile gnostice clasice. Aceasta forta creatoare nu era “Dumnezeul adevarat”.
Scopul catharilor era eliberarea din dimensiunea limitata si corupta identificata cu existenta materiala. Calea catre eliberare necesita intai o “trezire”.
Se cunosc destule amanunte despre reprimarea lor si despre cruciada.

ADEPTII SATANEI SI DUALISMUL

Scopul acestui articol a fost de a rezuma doctrinele, filozofiile si sistemele profound dualiste ale acelor vremuri si de a trasa o linie continua pana in zilele noastre. Am folosit informatiile mai putin cunoscute si cele de impact major privind evolutia dualismului din Iran prin gnostici si apoi in Europa.
De la dualismul indo-iranian la gnostici, apoi la “ereziile” crestine la cel al lui Platon, fiinta si devenirea, forma si materia lui Aristotel, numenul si fenomenul lui Kant, yin si yang din filozofia chineza, om si dumnezeu, spatiu si timp la Einstein.
De la dualism metafizic incercand explicarea lumii la cel etico-religios la teoria sexualitatii feminine intre dualism si monism in psihanaliza totul se reduce la DUALISM si manifestarile lui.

Am incercat mereu sa intelegem aceasta sinteza pura a contrariilor prin insasi ideea ei. Am incercat sa pricepem intelesurile antagonice, pline de simboluri ale lumii din jurul nostru.Am incercat sa vedem dincolo de lupta perpetua din Lumina si Intuneric. Am mediat conflictul prin noi insine.
Asta facem aici in continuare – prin ADS ne schimbam,evoluam,ne transformam.

“Nimic nu se pierde..totul de transforma” – “Rien ne se perd..tout se transforme” .
Lavoisier

Autor: Dell